Există proiecte Erasmus+ care îți rămân în minte pentru că îți oferă informații noi. Și există proiecte care îți rămân în tine pentru că îți schimbă reflexele: felul în care asculți, felul în care intri într-un dialog, felul în care îți asumi o opinie și, mai ales, felul în care înțelegi că „participarea” nu e un cuvânt frumos de pus într-un raport, ci o alegere zilnică. Așa a fost pentru noi Training Course-ul STEPS, în care am întâlnit 30 de delegați veniți din România, Italia, Grecia, Turcia, Spania, Portugalia, Malta, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Bulgaria și Germania, într-un cadru susținut de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ și conectat direct cu ideea de democrație, participare civică și implicare locală.
În prima parte a experienței, am simțit acea energie specifică începuturilor: oameni care nu se cunosc, dar care au același motiv să fie acolo să învețe, să compare realități din țări diferite și să își pună întrebări serioase despre comunitățile în care trăiesc. Tonul a fost setat încă de la primele sesiuni printr-o temă simplă și, în același timp, greu de dus până la capăt: dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să înțelegi mecanismul deciziei. De aceea, discuțiile au pornit de la actorii principali ai comunităților locale, mass-media, instituțiile, ONG-urile și cetățenii și de la faptul că, în final, decizia ne aparține: noi alegem cum ne poziționăm, ce tolerăm și în ce direcție ne mișcăm.
Unul dintre momentele care au prins imediat ritm și au făcut „Europa” să pară mai aproape a fost componenta de învățare despre Uniunea Europeană și despre provocările actuale. Nu a fost doar un bloc de informații, ci o combinație între context, curiozitate și exercițiu: provocările Europei în 2025, impactul digitalizării, egalitatea de gen, istoria UE și importanța instituțiilor europene, principiile și valorile comune, toate au fost așezate într-o formă care a invitat la conversație, nu la memorare. Iar când participanții și-au testat cunoștințele prin EUKahoot și au primit premii, s-a simțit clar că învățarea poate fi și serioasă, și vie, și motivantă în același timp.
Pe măsură ce zilele au avansat, STEPS a devenit mai mult decât un training: a devenit o mică comunitate temporară, în care fiecare sesiune te obliga să te uiți atent la felul în care comunici și la felul în care îi lași pe ceilalți să existe în spațiu. În a treia zi, dimineața a fost dedicată explorării comunicării verbale și non-verbale, iar partea interesantă nu a fost doar „ce tehnici am învățat”, ci revelația practică că impactul mesajului depinde enorm de felul în care îl livrezi: ton, postură, privire, ritm, pauze, intenție. A fost genul acela de învățare în care, după exercițiu, îți dai seama că ai spus același lucru de sute de ori în viața ta, dar abia acum înțelegi ce ajunge, de fapt, la celălalt.
Dincolo de comunicare, proiectul a intrat într-o zonă și mai aplicată: negocierea. Trainingul pe negotiation nu a fost doar despre „cum convingi”, ci despre cum îți clarifici poziția fără să-l anulezi pe celălalt, cum găsești puncte comune și cum păstrezi relația chiar și atunci când subiectul e sensibil. S-a simțit că miza era una reală: în comunități, conflictul nu dispare prin tăcere, ci se adâncește; soluțiile apar când înveți să negociezi cu respect și cu argumente, nu cu orgoliu.
Un alt moment important a fost partea dedicată explorării programului Erasmus+, nu ca „nume mare”, ci ca instrument concret. În sesiunea în care am explorat Erasmus+, discuția s-a așezat pe ideea de oportunitate, pe rolul mobilităților și pe modul în care astfel de proiecte devin punți între comunități, nu doar experiențe individuale. Într-un grup internațional, când fiecare poveste vine cu propriul context, ajungi să înțelegi mai bine și de ce Erasmus+ nu este doar despre a pleca, ci despre a te întoarce cu ceva aplicabil: o metodă, o perspectivă, o practică pe care o poți adapta acasă.
Poate cel mai puternic exercițiu de participare și cel mai aproape de „viața reală”, a fost momentul în care participanții au ajuns în sala de ședințe a primăriei și au luat parte la o simulare a unei ședințe de consiliu local. Aici, teoria s-a terminat. În acel spațiu, participarea nu mai era o idee generală, ci o responsabilitate: roluri, argumente, propuneri, hotărâri, asumare. Să dezbați, să iei decizii și să îți înțelegi locul în mecanismul democratic nu mai sună abstract când ești parte din proces, chiar și într-o simulare. Iar formula a fost construită astfel încât să existe și structură, și pluralitate: 7 consilieri locali, un primar ales și 22 de cetățeni organizați în 4 grupuri de inițiativă.
Într-un mod simbolic, proiectul a avut și propriul „primar”, ales democratic: Ana Ivanovska, din Macedonia de Nord, evidențiată pentru participare, leadership și atitudine. Nu a fost un gest „de imagine”, ci o demonstrație simplă că leadership-ul poate fi exersat și recunoscut într-un cadru sigur, atunci când există criterii clare și spațiu pentru implicare. Iar astfel de momente, oricât de mici ar părea, rămân ca repere: în comunitățile noastre, de multe ori, tinerii nu au unde să își încerce vocea. În STEPS, vocea a avut loc.
Întâlnirea non-formală de lucru, în prezența primarului Municipiului Râmnicu Sărat, dl. Sorin Cîrjan, și a Secretarului General al unității administrativ-teritoriale, dna. Vagyas Davidoiu Manuela, a adăugat proiectului o ancoră puternică în realitatea locală: nu vorbim despre democrație „în gol”, ci despre comunități concrete, cu administrație, cu decizii, cu nevoi și cu posibilități reale de colaborare. Faptul că participanții au primit suport și încredere a contat enorm pentru atmosfera proiectului, pentru că transmite un mesaj pe care tinerii îl aud rar: „opinia voastră contează”.
În paralel cu sesiunile de lucru, s-a construit și „țesătura” interculturală, acea parte fără de care multe proiecte Erasmus+ ar rămâne incomplete. Seriile culturale au fost momente în care informația s-a amestecat cu emoția, iar distanța dintre țări s-a micșorat prin lucruri simple: tradiții, povești, gusturi, dansuri. Într-una dintre seri, Turcia și Malta au fost cele care au prezentat elemente din cultura lor, iar grupul nu doar a ascultat, ci a „gustat” și a încercat împreună dansuri tradiționale. Genul acesta de seară nu este doar divertisment: e o lecție de respect, de curiozitate și de felul în care poți învăța fără să transformi diferența în barieră.
În altă seară, energia de grup a fost surprinsă într-o propoziție care, de fapt, spune tot despre cum funcționează proiectele bune: la început ești o „poză” cu oameni frumoși din multe țări, iar la final devii o familie. În spatele acelei fraze se află ore întregi de lucru, glume traduse pe loc, momente în care cineva a avut nevoie de sprijin, dar și acel sentiment de apartenență care apare când îți dai voie să fii prezent, nu doar „participant”.
Interculturalitatea a fost susținută și prin seri în care toate țările au avut ocazia să își împărtășească tradițiile, iar echipa din România a pregătit activități informative și distractive, inclusiv dansuri tradiționale, într-o atmosferă primitoare. A fost una dintre acele situații în care îți dai seama că reprezentarea culturală nu înseamnă „să arăți ceva”, ci să creezi un context în care ceilalți se simt invitați, nu spectatori.
În tot acest parcurs, au existat și oameni care au devenit repere prin atitudine. Uneori, într-un proiect internațional, nu îți rămâne în minte doar o metodă, ci un exemplu uman: cineva serios, implicat, bun și inteligent, care ridică standardul grupului prin felul în care participă. Așa a fost descrisă și Deniz YILKI, văzută ca un „milestone” al proiectului, iar astfel de recunoașteri sunt importante nu pentru ego, ci pentru cultură: ele arată ce fel de participare apreciem și ce fel de comportamente vrem să multiplicăm.
Privind în ansamblu, TC STEPS a fost despre democrație, dar nu în sensul ei abstract, ci în forma ei practică: să înțelegi actorii comunității, să îți clarifici poziția, să comunici conștient, să negociezi, să colaborezi, să intri într-o simulare de consiliu local și să te vezi, chiar și pentru o zi, în postura celui care ia decizii și își asumă consecințe.
Pentru Road2EU, astfel de proiecte Erasmus+ sunt mai mult decât „articole frumoase” sau „amintiri din mobilități”: sunt contexte în care competențele se formează prin experiență și în care tinerii și lucrătorii de tineret se întorc cu instrumente reale. Iar dacă ar fi să rămânem cu o singură idee, aceea ar fi exact cea repetată în proiect: deciziile sunt legate de obiective și rezultate posibile, iar în cele din urmă noi suntem cei care decid. Când începi să trăiești asta, nu doar să o citești, comunitatea nu mai pare „a altora”, devine și responsabilitatea ta.
