Într-o sală de întâlniri, cu un laptop deschis pe masă și un grup de tineri care ascultă, întreabă și își notează idei, voluntariatul nu mai sună ca un cuvânt „de bifat”. Sună ca ceva foarte concret: o serie de alegeri mici care, puse cap la cap, îți pot schimba felul în care intri în studenție și în lumea reală. Asta a fost miza activității de promovare Erasmus+ dedicată importanței voluntariatului în primii pași ai studenției, pornind din experiențele de voluntariat ale Anei-Maria Ștefan.
Ideea centrală care a ieșit la suprafață din discuție a fost simplă, dar incomod de adevărată: dacă vrei să te descurci într-o organizație studențească sau într-un mediu nou, nu ai nevoie doar de „motivație”, ci de un trecut de experiențe care te-au învățat cum funcționează lucrurile. Iar voluntariatul e una dintre cele mai directe forme prin care poți aduna genul acesta de experiență, fără să aștepți momentul perfect sau să ai deja toate abilitățile.
Activitatea a fost construită pe un flow clar: o introducere, apoi o discuție despre ce înseamnă voluntariatul în practică și de ce contează, urmată de un moment mai personal și de o parte interactivă, în care participanții au fost provocați să se gândească la ceva ce pot îmbunătăți la ei, printr-o experiență de voluntariat. Finalul a venit cu un rezumat și o idee care a sunat mai mult ca un îndemn decât ca o concluzie: pasul numărul 1 este să ieși din zona de confort cu curaj și să te implici în activități care se pliază pe nevoile tale.
Unul dintre punctele cele mai puternice ale discuției a fost legat de felul în care voluntariatul te pune în mișcare înainte să te simți „pregătit”. În cuvintele Anei: „IN VIAȚA TREBUIE SA FACI LUCRURI PE CARE NU ȘTII SĂ LE FACI, PT CA DUPĂ CE LE-AI FĂCUT LE VEI ȘTI.” Asta nu e doar o frază motivațională. E o descriere a realității: înveți făcând, iar voluntariatul îți creează contexte în care chiar trebuie să faci, nu doar să te gândești cum ar fi.
În același punct s-a legat și citatul atribuit lui John C. Maxwell: „CEA MAI MARE PARTE DIN REALIZĂRILE DIN VIAȚA MEA LE-AM AVUT ÎNAINTE SA FIU CU ADEVĂRAT PREGĂTIT PENTRU ELE.” Mesajul e clar: pregătirea nu vine întotdeauna înaintea oportunității. Uneori vine după ce ai acceptat-o, cu emoții, cu întrebări, cu greșeli, dar și cu progres real.
A doua idee importantă a fost despre descoperirea punctelor pe care trebuie să le îmbunătățești. Voluntariatul nu îți oferă doar „activități”, ci îți oferă oglindă. Îți arată ce știi și ce nu știi, ce îți vine natural și unde te blochezi. În formularea Anei: „NU VEI ȘTII NICIODATĂ LA CE NU TE PRICEPI DACĂ NU EȘTI PUS SĂ FACI ACEL LUCRU IN URMA CĂRUIA ÎȚI DAI SEAMA CA MAI AI DE LUCRAT.” Uneori, e suficient să fii într-o încăpere în care se întâmplă ceva nou, ca să observi: „Aici mă pierd”, „aici nu știu ce să spun”, „aici am nevoie de mai mult curaj”.
De aici, discuția a mers spre legătura directă dintre voluntariat și viața de student, mai ales în contexte de organizare studențească. Ideea subliniată a fost că, dacă ai deja experiență de voluntariat, îți vine mai ușor să intri „în joc”, pentru că știi cum funcționează lucrurile și poți oferi continuitate cunoștințelor tale. Dacă experiența e foarte mică sau inexistentă, poate fi mai greu să te adaptezi și să îți găsești locul. Mesajul nu a fost unul de presiune, ci de realism: în echipe, contează să înțelegi ritmul, responsabilitățile și relațiile dintre oameni, iar asta se învață cel mai bine prin practică.
Un moment cheie al activității a fost și partea interactivă: participanții au fost invitați să se gândească la o latură personală pe care ar putea-o îmbunătăți printr-o activitate de voluntariat și care ar fi aceea. Întrebarea e simplă, dar efectul ei e puternic, pentru că te scoate din generalități. Nu mai e „voluntariatul e bun”, ci „ce aș vrea eu să devin mai bun la?”. Și tocmai aici voluntariatul devine relevant: îl poți folosi ca instrument pentru obiective reale, personale, nu ca etichetă.
Finalul a strâns ideile într-un pas practic: să ieși din zona de confort cu curaj și să te implici în activități care se potrivesc nevoilor tale. A apărut și citatul: „OAMENII NU POT NICIODATĂ SĂ SE RIDICE DINCOLO DE IMAGINEA PE CARE O AU DESPRE SINE.” Cu alte cuvinte, dacă te vezi doar ca „cineva care nu poate”, rămâi blocat acolo. Dacă îți dai voie să exiști în contexte noi, chiar și cu emoții, îți lărgești imaginea despre tine.
Concret, exemplele discutate au mers în direcții foarte ușor de recunoscut pentru oricine: dacă nu știi engleză, te pui în situații unde ești nevoit să o folosești; dacă nu știi să vorbești în public, participi la activități unde alții vorbesc și înveți observând, treptat, din mai multe experiențe; dacă nu știi cum să organizezi, te implici și vezi din exterior cum procedează un organizator. Iar una dintre ideile cele mai „ușor de ținut minte” a fost aceasta: de multe ori nu e nevoie să fii actorul principal ca să te dezvolți; e suficient să fii acolo, să vezi cum funcționează lucrurile și să adaptezi la personalitatea ta.
Poate că asta e și concluzia cea mai potrivită pentru o generație care simte presiunea de a fi „gata” cât mai repede: voluntariatul nu îți cere perfecțiune, îți cere prezență. Îți cere să apari, să încerci, să greșești, să înțelegi și să revii. Și, încet-încet, îți construiește exact acel tip de încredere care nu vine din vorbe frumoase, ci din faptul că ai trecut prin situații reale și ai rămas în picioare.
Dacă rămâi cu o singură întrebare după o astfel de activitate, poate merită să fie aceasta: ce latură a ta ai vrea să îmbunătățești anul acesta și ce tip de voluntariat ar putea să te ajute, concret, să ajungi acolo?
